Cat timp trăiești ești "în umbra tatălui tău" . Oamenii se vor uita la tine și la tatăl tău. Cum a fost el? Cum ești tu în prezent? Unde a lucrat el? Ce job ai tu? Cât din comportamentul său ai moștenit? Cât se mult semeni sau te asemeni cu el?
Vrei nu vrei ești cea mai mare parte sau chiar toată viața "în umbra tatălui tău" ești comparat cu el.
Acest lucru poate fi plăcut sau foarte neplăcut. Depinde de ceea văd oamenii în tine și tatăl tău.
În aceeași măsură copiii lui Dumnezeu sunt comparați cu Dumnezeu. Și ei trăiesc toată viața "în umbra Tatălui" lor.
Și acest lucru pentru mine este un lucru bun. Ma provoacă să trăiesc în așa mod încât să pot și cât mai asemenea Tatălui meu Ceresc.
Oamenii se vor uita la mine, ma vor compara cu Tata... Ce "moștenesc" de la El?Ce îmi ocupă inima și timpul? Ce trăsături de caracter din mine seamănă cu ale Tatălui meu Ceresc?
Am același pasiuni, bucurii, dorințe?
Iubesc precum iubește El? Ma port într-un mod vrednic de numele de copil al lui Dumnezeu?
Vorbesc aceleași cuvinte frumoase, pline de bunătatea, curate, precum vorbește Tata?
Sau nu ma asemăn deloc cu El, ci doar cochetez cu numele de copil al lui Dumnezeu, și nimic din ceea ce fac, spun, gândesc și trăiesc nu dovedește ca sunt copilul lui Tata.
Este o invitație la a ne analiza în mod personal, cum suntem.
Ne asemanam cu Tatăl nostru, în ceea ce suntem, gândim, facem și trăim? Ori ne mulțumim să purtăm doar un nume ce nu îl reprezentam cu cinste:numele de copil de Dumnezeu.
Dumnezeu, Tatăl nostru, sa ne ajute să fim așa cum este El, ca să putem trai "în umbra Lui" cinstind și onorand numele de copil de Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu