Dacă vrei sa nu ții minte nimic, spune adevărul.

Cu toate ca nu a fost vreodată apreciata, minciuna este mereu folosita, în diferite scopuri pentru interesul celui ce o folosește, ranind și distrugând mai devreme sau mai târziu făptașul și/sau pe cei afectați de minciuna.
Una din poruncile lui Dumnezeu se refera la minciuna și cere oamenilor Lui sa nu minta.
Însă și lumea laica aparent neinteresanta de conduita divina are propria avertizate față de minciuna, exprimata prin proverbe și zicători.
Una dintre acestea fiind :"Spune adevărul, și atunci nu va mai trebui sa ții minte nimic."
Este adevăr, e un chin sa minți apoi sa îți aduci aminte ce ai mințit, pe cine și când, sa nu încurci minciunile sau persoanele. Pare amuzant, dar chinuitor în același timp.
Aparent o minciună îți "salveaza" imaginea, însă oare se merită?
Se merita sa ai o viata sub cupola minciunii, sa distrugi încrederea altora, și chiar încrederea ta în cei din jur? Căci mincinosul ajunge sa considere și pe cei din jur mincinoși.
E un preț prea mare, considerând și faptul ca este o încălcare a conduitei divine.
Asa ca... dacă vrei sa ai parte de o minte limpede, o memorie neincarcata, o viata mai liniștită, și chiar o reputație corecta și mai buna, spune adevărul..... și nu mai trebuie sa ții minte.. prea multe.
Se merita,. Apoi, vei descoperi ca nu este chiar atât de greu sa spui adevarul(nu întotdeauna) și vei avea o conștiința curată și eliberată.
Poate vei ajunge sa te întrebi :"de ce am făcut proasta alegere de a minți? "
Curaj. Nu e chiar atât de greu, și se merită.
              (un fost mincinos).

Cea mai controversata viata,cea mai de neînțeles moarte.

S-a nascut ca sa moara, a murit ca sa învie. El era Învierea și Viața.
A venit pe pământ trimis de Tatăl, să răscumpere pe cei care Îl respingeau, să îi iubească chiar dacă ei nu Îl iubeau, să îi găsească, chiar dacă ei nu Îl căutau și nici nu Îl doreau.
El a venit ca să dea opțiunea vieții celor ce alegeau moartea.
A venit să trăiască pentru alții, să slujească, să se sacrifice pentru salvarea multora.
El, Isus a venit și pentru mine.
Multumesc.

Două feluri de plâns.

Există în istoria biblică două feluri de plâns în urma conștientizării păcatului.
Plânsul lui Simon Petru și plânsul lui Iuda.
Disperarea eșecului i-a cuprins pe amândoi și au ajuns în punctul de a recunoaște falimentul, însă unul a regretat și a fost restaurat, iar celălalt nu a suportat vinovăția și s-a spânzurat.

Mi-e dor...

Mi-e dor de cer,
Mi-e dor de Isus,
Mi-e dor să-l văd, chiar față în față.
Mi-e dor să-l simt mereu aproape.
Să nu ne deparatam deloc.

Mi-e dor să-i cânt,
Mi-e dor să-L laud.
Și la picioarele-I să-I stau.
Și cu un gest de adorare,
O-mbratisare să Îi dau.

Mi-e dor atât de mult de-Acasă.
Mi-e dor sa fiu cu Domnul meu.
Și amândoi în veșnicie,
Să fim nedespărțiți mereu.
Mi-e dor de El, de Dumnezeu.

Puterea rugăciunii.

Ce mare putere există în rugăciune!!!
Isus însuși a petrecut nopți în rugăciune, alimentându-se continuu dintr-o relație, o dependența și o părtășie profunda cu Tatăl.
După un astfel de timp de rugăciune, a putut desăvârși lucrarea Sa prin sacrificiul suprem :jertfa Lui de pe Golgota.

Ceea ce este trist, este faptul că, exact asta lipsește sau scârțâie în viața creștinului:rugăciunea fierbinte, aceea rugăciune care luptă, de parcă totul ar depinde de ea.,de rugăciune. 

Asta ne lipsește atât de mult, dependența de Tatăl și părtășia cu El în rugăciune. Uneori rugăciunea este în viața credinciosului ca ceva ce trebuie făcut pentru a putea fi bifat, ca a fost făcut, o "responsabilitate" zilnica, precum mersul la servici, ori gătitul. Ceva necesar, dar nu întotdeauna plăcut.
Câte bătălii ar fi câștigate, câte victorii ar fi în viața de zi cu zi, câte bucurie în viata de credință, câte pasiune pentru Domnul și conștientizare a prezenței Lui ar fi dacă, am practica rugăciunea ca pe o pasiune aprinsă, ca pe ceva vital, fără de care am fi conștienți ca nu avem viață.
Domnul ne cheamă la o astfel de viață de RUGĂCIUNE sau conversație zilnică cu El. 

În umbra Tatălui...

Cat timp trăiești ești "în umbra tatălui tău" . Oamenii se vor uita la tine și la tatăl tău. Cum a fost el? Cum ești tu în prezent? Unde a lucrat el? Ce job ai tu? Cât din comportamentul său ai moștenit? Cât se mult semeni sau te asemeni cu el?
Vrei nu vrei ești cea mai mare parte sau chiar toată viața "în umbra tatălui tău" ești comparat cu el. Acest lucru poate fi plăcut sau foarte neplăcut. Depinde de ceea văd oamenii în tine și tatăl tău.
 În aceeași măsură copiii lui Dumnezeu sunt comparați cu Dumnezeu. Și ei trăiesc toată viața "în umbra Tatălui" lor. Și acest lucru pentru mine este un lucru bun. Ma provoacă să trăiesc în așa mod încât să pot și cât mai asemenea Tatălui meu Ceresc. Oamenii se vor uita la mine, ma vor compara cu Tata... Ce "moștenesc" de la El?Ce îmi ocupă inima și timpul? Ce trăsături de caracter din mine seamănă cu ale Tatălui meu Ceresc? Am același pasiuni, bucurii, dorințe? Iubesc precum iubește El? Ma port într-un mod vrednic de numele de copil al lui Dumnezeu? Vorbesc aceleași cuvinte frumoase, pline de bunătatea, curate, precum vorbește Tata? Sau nu ma asemăn deloc cu El, ci doar cochetez cu numele de copil al lui Dumnezeu, și nimic din ceea ce fac, spun, gândesc și trăiesc nu dovedește ca sunt copilul lui Tata.
 Este o invitație la a ne analiza în mod personal, cum suntem. Ne asemanam cu Tatăl nostru, în ceea ce suntem, gândim, facem și trăim? Ori ne mulțumim să purtăm doar un nume ce nu îl reprezentam cu cinste:numele de copil de Dumnezeu. Dumnezeu, Tatăl nostru, sa ne ajute să fim așa cum este El, ca să putem trai "în umbra Lui" cinstind și onorand numele de copil de Dumnezeu.

Promisiunea falsă..... fatală.

Capcana împlinirii poftelor cu orice preț. Adam și Eva..... Victime ale dorințelor..... Vei fi ca Dumnezeu a zis diavolul..... Și defapt a fost o minciună fatală. I-a costat atât de mult.... Dar prea târziu, nimic nu s-a mai putut face. Părtășia dintre ei și Dumnezeu din gradina Eden a fost ruptă. A început viața lor sub blestemul păcatului înfăptuit. Singura speranță a lor, era promisiunea răscumpărării, pe care o aveau din partea lui Dumnezeu.
Întotdeauna oamenii au aspirat la ceva mai sus, mai bun, mai inteligent, mai frumos, mai....... mai mult decât au sau pot fi.
Și nu este rău acest lucru, însă..... uneori sunt gata să facă orice, ori sa calce peste orice sau oricine, pentru a ajunge sau obține ceea ce și-au propus.
Dar merita oare, costul?
Merită să plătească prețul, când acesta implică relații distruse, compromis sau imagine afectată?
Și acestea doar pentru împlinirea unui scop sau a unei pofte personale.
Merită sacrificarea familiei, a prietenilor chiar, a vieții personale până la urmă, pentru carieră sau ambiții egoiste.
Promisiunea mincinoasă de a reuși sacrificand, până când nu mai ai pentru ce sau cine să trăiești sau sa obții ceea ce ți-ai propus.
Nu înseamnă că nu trebuie să îți propriu idealuri, teluri de atins, sau ca nu îți poți permite dorințe de împlinit, însă atingerea lor cu orice preț, sacrificand totul poate deveni O CAPCANĂ MINCINOASĂ A ÎMPLINIRII.
Nu se merita sa sacrificam orice pentru ceea ce nu putem garanta ca vom avea, sau vom putea păstra.
Singur Dumnezeu promite și Își împlinește promisiunile. Promisiunile Lui sunt ancorate în realitate și se împlinesc cu exactitate.
Doar promisiunile Lui au în vedere și viața de aici de pe pământ, dar și viața de dincolo de această viață scurtă.
Doar Dumnezeu promite "voi fi cu tine" și este, și rămâne lângă noi oricând, oriunde și oricât de greu ar fi.
Dumnezeu nu promite succes imediat fără muncă, nu promite ca vei obține tot ceea ce vrei. El nu îți promite o viață fără provocări sau suferință, și nici ca vei avea prieteni care nu te vor trăda sau părăsi.....
Dar ceea ce îți promite este ca va fi cu tine, dacă rămâi cu El.
Și cel mai important, îți promite, iertare, ca vei fi al Lui pentru totdeauna, și ca poți avea numele scris în cartea vieții, și ca vei putea petrece veșnicia împreună cu El.
Asta da promisiune și asigurare de viață. Viata oricum e grea. De ce nu as trai-o lângă Cel care este cu mine la bine și greu, și care nu ma minte niciodată, și își ține promisiunile..... și ma iubește atât de mult, încât a ales sa vina sa trăiască ca om pe pământ, sa guste durerea, suferinta, foamea, oboseala și trădarea din partea celor în care a investit ani.
Iar apoi, a ales să moară de bună voie pentru a lua toate păcatele mele și să mă elibereze din această robie, capcană a păcatului. Sa fiu liberă și sa Îi aparțin Lui.
Pe promisiunile acestui Domn și Dumnezeu plin de dragoste, mă bazez, și ma țin de El, oricât de greu ar fi.
El nu mă minte NICIODATĂ pentru ca El este ADEVĂRUL.

P. s. Broasca otrăvitoare are niște culori vii și este extrem de frumoasa (pentru o broasca), dar este foarte otrăvitoare.
O capcană fatală.
Oare nu asa este și PĂCATUL? Extrem de atrăgător, aproape frumos, colorat și "învelit" într-un ambalaj țipător de atrăgător, dar apoi....... după săvârșirea lui, sau după ce te prinde în capcana poftei lui, afli de fapt ca este o capcană otrăvitoare, fatală....
Atenție!!! Nu tot ce pare frumos este bun!!!Uneori poate fi otrăvitor!!!
Se merita riscul?!