Acceptarea realității Învierii lui Hristos, cere acceptarea stării decazute a umanității și nevoia de iertare și a unui Mântuitor.
Acceptarea nevoii unui Mântuitor, cere acceptarea Lui ca Domn, Suveran și Dumnezeu personal.
Acceptarea ca Dumnezeu personal, cere acceptarea ca omul nu este capabil prin propria voința sa câștige favorul lui Dumnezeu, un loc în eternitatea alături de Dumnezeu, acceptarea predării totale a vieții, voinței și coordonării personale, în Mâna lui Dumnezeu.
Acest fapt este de neacceptat pentru mulți oameni.
Deaceea prefera sa nege Realitatea Învierii lui Hristos.
Din punctul unora de vedere, "în ceea ce nu cred, nu exista: deci nu ma afectează și nu mă interesează".
Este ca și cum ar afirma cineva, ca nu exista zăpadă pe globul pământesc, doar pentru ca trăiește în Deșertul Sahara,si nu poate concepe cum poate venii ceva din cer, atât de alb, pufos, și rece încât sa se așterne pe pământ și sa rămână pt timp îndelungat.
Ceea ce nu cunoști, sau în ceea ce nu crezi nu înseamnă neapărat ca nu există sau nu este adevărat.
Cercetează și cauta sa afli adevărul, dacă totuși, ceea ce negi și renegi este adevărat?
Dacă îți va afecta veșnicia, ta?
Dacă totuși exista viata după moarte?
Dacă există... oare nu exista și o parte întunecată după aceasta viata? Dacă exista o moarte după aceasta moarte.
Dacă...
Ești gata sa îți asumi un risc atât de scump de o "durata" veșnică și de neschimbat?
luni, 30 octombrie 2017
Implicațiile Învierii lui Hristos
miercuri, 25 octombrie 2017
Cu cât Îl cunosc mai mult...
Cu cât îmi propun sa Îl cunosc pe Dumnezeu mai mult și mai bine, cu atât îmi dau seama ca știu prea puține despre El.
Cu cât cred ca am descoperit mai mult despre El sau din El, cu atât îmi dau seama ca știu atât de puțin despreEl.
Când în liniște mă opresc să meditez la Cine este El, la măreția și frumusețea Lui, rămân uimită și mută de admirație.
Mintea mea nu Îl poate cuprinde sau înțelege așa cum este El, dar inima mea și mintea mea, Îl pot glorifica și laudă, i se pot închina în admirație și acceptare.
Și chiar dacă nu înțeleg mereu felul cum lucrează și de ce lasă unele lucruri în viata mea ce nu îmi plac, mă pot încrede în El, ferm convinsa fiind ca știe de ce, și ce este mai bine pentru mine.
marți, 24 octombrie 2017
Cine ar muri pt o minciuna?!
Dacă credință în Isus Hristos ar fi falsa, dacă susținerea faptului ca El a înviat nu ar fi realitate, dacă Biblia nu ar fi adevărată, atunci tot în ceea ce cred atâția oameni ar fi o minciuna.
Însă atunci întrebarea ar fi:CINE SAU CE OM RAȚIONAL ȘI CU MINTEA INTREAGA AR MURI PT O MINCIUNA? Pentru ca exista și astăzi, dar și de-a-lungul istoriei oameni ce mor și au murit pt credință în Isus.
Cine ar alege sa sufere pt ceva ce nu este adevărat?
Dar, dacă existenta lui Isus și tot ce s-a scris și spus despre El, dacă Biblia este adevărată... atunci cei ce nu cred, cei ce nu trăiesc conform scrierilor sfinte, sunt într-o mare încurcătură și ii așteaptă un viitor întunecat și plin de durere.
sâmbătă, 30 septembrie 2017
Obtinerea dreptății...din punct de vedere divin.
luni, 21 august 2017
Acceptarea planului lui Dumnezeu,si cand doare.
Isus a plans,a agonizat in suferinta,s-a luptat si chiar a vrut sa schimbe felul in care trebuia dus la indeplinire planul de mantuire a lui Dumnezeu pentru omenire.
Totusi a acceptat ca voia Tatalui sa primeze si sa se implineasca,in ciuda ororilor ce stia ca vor urma.
De aceea El intelege atat de bine ce traim noi cand acceptarea voii lui Dumnezeu doare si produce agonie.
marți, 15 august 2017
luni, 14 august 2017
Desavarsire
duminică, 28 mai 2017
Ce parere ai despre Cer?
Cum crezi ca va fi acolo?
Ceva plictisitor,sau ceva atractiv?
Cand intelegi cu adevarat realitatea cerului acest lucru iti transforma viata radical.
Cum este cerul cu adevarat?
Neintelegerea realitatii cerului se datoreaza faptului ca omul a pervetit ceea ce a creat Dumnezeu,folosind pentru pacat ori propria placere.De exemplu un simbol atat de frumos,precum curcubeul,care arata promisiunea lui Dumnezeu ca nu va mai distruge intreg pamantul printr-un potop general,oamenii l-au pervertit transformandu-l intr-un simbol al acceptarii anomaliilor sociale.
Înțelegerea corecta a realității cerului iti va schimba perspectiva asupra realității pământului.
Nimic aici nu ramane veșnic,aici suntem "doar în trecere" spre o vesnicie viitoare.
Suntem gata?
marți, 9 mai 2017
Cine sunt eu in prezenta Lui Dumnezeu...Cel Sfant?
Nu de putine ori atunci cand ne gandim la pacat si incercam sa ne autoanalizam viata,sa vedem daca este totul in ordine cu interiorul nostru,gandim astfel:"In ultimul timp,sau in ultimii ani nu am mintit,nu am furat,sunt credincios partenerului de viata,corect la servici sau la scoala,sunt darnic si dau saracilor,nu folosesc cuvinte murdare,nu risipesc banii pe lucruri de nimic,merg la biserica,ma rog si citesc Biblia zilnic ,ori destul de des.Deci, pot spune ca sunt un credincios bun si corect.Sigur sunt placut lui Dumnezeu."
Asa gandeam si eu.Dar oare doar atat este ceea ce inseamna bun crestin,sfant si curat inaintea lui Dumnezeu? Defapt ,nu seamana acestea mai mult cu niste reguli morale crestine,sa zicem?
Cand in adancul nostru traim comparandu-ne cu alti oameni,zicem noi... mai necredinciosi.
Sau ,cand bifam in programul nostru zilnic timpul de rugaciune , plin de cererile noastre continue,fara multumiri si laude catre Dumnezeu ,sau de citire a Bibliei fara a medita cumva sau a astepta sa auzi ceva din partea Domnului.
Cand in mintea noastra nu incape nici ideea de a fi mustrati ,caci doar facem totul in mod corect,sau traim intr-o ignoranta si aroganta fata de Dumnezeu ,caci consideram ca meritam ca El sa ne dea doar bucurii,sanatate,si tot ce este mai bun,caci suntem copiii cei buni ai Lui.
Ori cand uitam scrierile sfinte care ne spun ca "nimic bun nu zace in mine"...si totusi ne consideram buni.
"O ,Doamne sfinte iarta-ne,caci doar cand stam in sfanta Ta prezenta si ne analizam comparandu-ne cu Tine ,ne dam seama cat de murdari sau imperfecti suntem . Atunci vedem ca pacatele care zac in noi nu sunt cele ce se vad,ci cele ascunse ale inimii si mintii noastre . Pacatele ce ne murdaresc sunt atitudinile nostre fata de cei in nevoie,de orice fel,sunt amaraciunile si nemultumirea ca nu ne raspunzi cand vrem noi si cum vrem noi . Sunt nemultumirile si dorinta de a agonisi cat mai mult pentru noi, sau graba cu care trecem "prin" Cuvant sau rugaciune, sau modul superficial ne a trai "credinta" , competitia cu ceilalti colegi de servici sau de scoala.Ori ignoranta cu care Te asezam intr-un sablon,asteptand ca Tu sa lucrezi pentru noi asa cum vrem noi,aroganta cu care invocam binecuvantarile Tale peste noi ,fara a accepta incercarile si necazurile ca parte din viata noastra.Sau cand timpul nostru de rugaciune este doar insirarea unor liste interminabile de cereri si plangeri la adresa Ta.
O ,Tata scump si Sfant,doar cand stau in prezenta Ta vad cu adevarat cine sunt.
Acolo vad ca nu sunt asa de "bun" cum am crezut.Acolo listele lungi de cereri dispar ,si inima mi se umple de rusine ,de nimicnicie, de umilinta dar si de recunostinta , de multumire caci ai ales sa mori si pentru mine si mi-ai iertat pacatele.
In acele momente imi dau seama ca am tot de la Tine si prin Tine , si ca Tu imi dai toate lucrurile dupa placul Tau si spre binele meu.
Iti multumesc pentru acele momente cand ma aduci inapoi la Sursa credintei mele ... Scumpul meu Isus Hristos.
Te rog curata-ma si modeleaza in mine ceea ce tu numesti caracter sfant pe placul Tau.
Nu ma lasa sa traiesc precum un copil rasfatat care asteapta sa primeasca tot ce vrea ,fara sa ofere nimic ,fara respect si teama ,fara responsabilitati...etc.
"Fiti sfinti ,caci Eu Sunt Sfant" este ceea ce Tu ai spus in Cuvant , si asa vreau sa fiu si eu."
vineri, 3 martie 2017
A fi crestin poate parea ridicol...pentru unii
Nu e usor sa fii crestin dupa modelul lui Hristos si al sfintilor din trecut.
Poate parea ridicol si cu siguranta nonconformist.
"Noe a parut complet ridicol cand a construit o arca in desert.
Sara a parut ridicola cand si-a cumparat haine de gravida la 90 de ani.
Evreii au fost ridicoli cand au marsaluit in jurul Ierihonului sunand din trompeta.
David a parut ridicol cand l-a atacat pe Goliat cu o prastie.
Benaia a parut ridicol si fanatic, ba chiar ridicol cand a urmarit un leu.
Cei trei magi au parut ridicoli cand au urmarit o stea calatoare.
Petru a parut ridicol cand a coborat din barca in mijlocul marii, cerand Domnului o aventura hidrologica nocturna.
Isus a parut ridicol in fata lui Petru cand le-a spalat ucenicilor Sai picioarele.
Isus a parut ridicol cand a atarnat pe cruce gol,dar declarand ca este Dumnezeu."(Daniel Cocar-Sparge rutina).
Asa este a fii crestin biblic cere curaj si pare o nebunie din partea lumii,a celor ce nu pricep ce inseamna cu adevarat crestinismul.
Pentru cei din jur poti parea ciudat ,demodat si ridicol....insa cate lucrurii extraordinare au luat fiinta in urma actiunilor unora ce pareau "ridicoli".
Ridicol pentru ca iti lasi o slujba bine platita sa Il slujesti pe Dumnezeu in tara de nicaieri ,tratînd din nimic ,pentru nu stiu sau nu vad ce rezultate?
Ridicol ca sambata seara preferi sa dormi acasa linistit in loc sa pierzi noaptea in vreun club.
Ridicol ca preferi sa asculti de parinti.in loc sa arati "ca te poti conduce singur".
Ridicol ca preferi haine decente in locul celor ce iti pot aduce o reputatie...nu in totdeauna buna.
Ridicol pentru ca indraznesti sa fi diferit si sa traiesti dupa standarde si legi divine....
Si lista poate continua la nesfarsit.
Intrebarea este "Vrem sa fim diferiti,si mai bine sa parem ridicoli inaintea lumii,de dragul Celui ce a facut pentru noi cel mai de neinteles lucru ,(caci nu vreau sa spun "ridicol"...) pentru om, a renuntat la gloria Lui un timp,pentru a veni printre oameni,sa fie ca ei,sa moara in locul lor,sa le daruiasca iertarea de pacate,pe care ei nu ar fi putut-o castiga niciodata,sa le pregateasca un loc in imparatia Sa vesnica"?...si asta chiar cand si chiar daca , ei(adica noi) nu se vedeau pacatosi pierduti,le placea felul de viata josnic, nu considerau ca au nevoie de iertare si chiar L-au ucis pe Cel care le facea si le-a facut Cel mai mare Bine.Oare aceasta atitudine a omului nu este CULME RIDICOLULUI?
O iubire "ridicol"de mare si de neinteleasa ,rasplatita cu ura si indiferenta ce intrece orice limita a "ridicolului".
Tu,eu,noi,ce vom face?Cum vom raspunde?Si cum vom trai intelegand cele de mai sus?
Alegem sa fim conform.......sau alegem nonconformismul pentru Hristos...
Usor?Nu este.Necesar?Da,este.
Esti gata?
marți, 28 februarie 2017
Sfarsitul vietii.....
Sa traiesti viata fara a te gandi ca exista si un sfarsit al ei...este ca si cum ai incepe sa mergi la scoala din clasele primare,fara sa ma gandesc ca voi incheia candva aceasta perioada de viata.
Exista un inceput,dar si un sfarsit al fiecarui lucru,a fiecarei perioade din viata noastra.
Depinde cum te pregatesti pentru final!!!